Have you seen my childhood?...

"A father is someone we can look 

up to no matter how tall we get."

            

         

             De multe ori am vrut sa scriu despre asta,dar mereu mi-a fost mai la indemana sa postez ce mi s-a mai intamplat,ce poezii am mai scris sau ce melodii imi plac in ultima vreme.Una dintre cele mai mari dileme pe care le am este despre parintele care mi-a fost alaturi doar teoretic,datorita unor forte care l-au impins la fapte nesabuite.Dar sa incepem cu inceputul.

        

              Cand mi-am dat seama ca m-am nascut si ca traiesc,ai mei ma tineau in brate si ma priveau mandrii.Tata ma plimba incet prin casa inainte sa adorm,spunandu-mi "acum am ajuns la sifonier...ne indreptam spre canapea,iar acum suntem la fereastra.".Dupa ce imi povestea tot traseul,adormeam multumita.El ma punea in patut si,dupa ce ma privea timp indelungat,analizandu-mi parca fiecare trasatura,incepea sa ma deseneze.Mi-a facut multe portrete,o parte din ele chiar le-am vazut si am ramas impresionata de un lucru:in toate dormeam.Nu m-a desenat niciodata cand ma jucam,cand mancam sau cand zambeam.

  

              Urmatorul episod care-mi vine in minte cand ma gandesc la tata e cel care mi-a umbrit copilaria mai mult decat orice altceva.Era seara.Andreea si Cristi erau la mine,ne uitam la desene pe CartoonNetwork,stateam in sufragerie si rontaiam Bonibon.Parintii ne-au spus sa ramanem acolo,pentru ca ei tocmai purtau o ''discutie intre oameni mari''.Faptul care ne-a facut sa incalcam promisiunea si sa mergem sa vedem ce se intampla acolo a fost un urlet teribil din partea mamei.Ne-am indreptat toti spre usa si am deschis-o.In fata noastra a aparut o imagine pe care n-o voi putea uita vreodata.Tata era ranit la cap,ii curgea o dara de sange de la tampla inspre maxilar,iar mama la fel.Pe jos erau multe cioburi.Matusa mea se tinea de cap,pentru ca tata,intr-un moment de furie,o daduse cu capul de perete.Nu stiu ce s-a intamplat in continuare,dar asta a fost de ajuns pentru a cauza starea de confuzie care nu mi-a trecut nici in 16 ani.

               Apoi,pentru o perioada,tata a disparut din viata mea.Nu-mi amintesc bine ce s-a intamplat exact,dar prezenta mamei si lipsa tatalui au fost evidente.

               Nu o sa uit niciodata prima excursie la munte doar cu tata.Ne-am cazat la o batranica.In fiecare seara tata ma obliga sa scriu intr-un caiet ce facusem in ziua respectiva,fapt care ma enerva la culme.Pur si simplu nu ii vedeam rostul.De cate ori greseam o litera (aveam 5 ani)tata imi rupea furios foaia.

               Cand eram clasa intai,am stat o vreme la bunici,unde locuia si tata.Imi faceam temele cu el,mereu se prefacea ca ma ajuta.Nu stiu de ce,dar uneori imi era greu sa ma concentrez la exercitii si greseam de multe ori in acelasi loc.Tata de obicei se supara cand se intampla asa,dar tin minte ca intr-o seara s-a enervat rau si a dat un pumn in masa atat de tare,incat s-a crapat.Masa,nu pumnul.

               Apoi a venit vremea cand ascultam muzica veche impreuna,ne uitam la TV sau pe vreun site,si mancam legume mexicane.

               Cu toate ca mama imi spune si azi ca tata nu a facut altceva decat sa-si bata joc de mine tot timpul,inclin sa cred ca,chiar daca a facut unele chestii total deplasate,m-a iubit si ma iubeste.