Dă-mi doar cerul înstelat
Şi mai dă-mi-l şi pe el
Cu obrazu-i catifelat
Lipit de păru-mi dezlegat,
Plutind aşa,încet,altfel,
Într-un univers paralel...
luni, 19 decembrie 2011
-starry sky-
Dă-mi doar cerul înstelat
Şi mai dă-mi-l şi pe el
Cu obrazu-i catifelat
Lipit de păru-mi dezlegat,
Plutind aşa,încet,altfel,
Într-un univers paralel...
sâmbătă, 3 decembrie 2011
I am...because...
I am strong because I'm weak.
I am beautiful because I know my flaws.
I am a lover because I'm a fighter.
I am fearless because I have been afraid.
I am wise because I've been foolish.
...and I can laugh because I've known sadness.
miercuri, 30 noiembrie 2011
as we grow up...
We learn that even the one person that wasn't supposed to ever let you down probably will.
You will have your heart broken probably more than once and it's harder every time.
You'll break hearts too,so remember how it felt when yours were broken.
You'll fight with your best friend.You'll blame a new love for things an old one did.
You'll cry because time is passing too fast,and you'll eventually lose someone you love.
...so take too many pictures,laugh too much and love like you've never been hurt because every sixty seconds you spend upset is a minute of happiness you'll never get back.
Don't be afraid that your life will end,be afraid that it will never begin again.
joi, 24 noiembrie 2011
Oameni si umbre,glasuri,taceri
Umple-mi ochii cu frumusetea ta,
In parul tau de stele sa ma-nnec indata;
Privirea ta s-alunece de-a lung de tarmuri
In are valurilor sunet sa fi iar cufundata...
Apoi sa ne luam de mana
Si sa pasim spre un etern abis,
Nu vei mai fi fiinta pamanteana
Spre care multe suflete s-au tot deschis.
O sa te-admir si ziua,noaptea tarziu si la amiaza
O,tu,regina a firii omenesti!
Fiinta-n care tot se-armonizeaza:
Privirea,zambetul,starile sufletesti...
Sa-mi cladesc fericirea pe-a tale buze dulci,
Sa te iubesc oricand,ziua sau noaptea,
Sa te asist cand legea firii o incalci
Si sa-ti citesc in ochi naivitatea...
Sa ma pierd doar uitandu-ma la tine
Apoi in tine sa ma regasesc,
Si sa ma mir de cum ma simt de bine,
Mai bine niciodata nu mi-a fost...
tu SI RESTUL...
"Sa stii ca m-a durut ce mi-ai spus..."
sau
"Te anunt ca nu mi-a placut cum te-ai purtat..."
ori
"Puteai s-o spui mai frumos,sa nu ma raneasca asa tare."
Stop this!
Crezi ca pe mine nu ma doare cand imi spui ceva in felul ala?CE anume iti da senzatia ca imi place intotdeauna cum te porti?CE te face sa crezi ca intentionez intotdeauna sa fac ce fac?Si de ce ai crede ca toti oamenii isi planuiesc reactiile si emotiile care le coordoneaza ca sa te simti tu bine?
Wake up!
O sa te surprind,dar...
Chiar trebuie sa ti-o spun,asa ca...
Nu mai pot astepta,so...
Tu NU esti centrul universului!Socant,nu?
...Tot ce iti cer este putina empatie.Exista si alti oameni care sufera,dar e greu sa le vezi suferinta neputand sa treci peste a ta...
sau
"Te anunt ca nu mi-a placut cum te-ai purtat..."
ori
"Puteai s-o spui mai frumos,sa nu ma raneasca asa tare."
Stop this!
Crezi ca pe mine nu ma doare cand imi spui ceva in felul ala?CE anume iti da senzatia ca imi place intotdeauna cum te porti?CE te face sa crezi ca intentionez intotdeauna sa fac ce fac?Si de ce ai crede ca toti oamenii isi planuiesc reactiile si emotiile care le coordoneaza ca sa te simti tu bine?
Wake up!
O sa te surprind,dar...
Chiar trebuie sa ti-o spun,asa ca...
Nu mai pot astepta,so...
Tu NU esti centrul universului!Socant,nu?
...Tot ce iti cer este putina empatie.Exista si alti oameni care sufera,dar e greu sa le vezi suferinta neputand sa treci peste a ta...
a new beginning,a reason for living,a deeper meaning...
...asadar se pare ca am inceput vara destul de bine.Ascultand Jennifer Lopez-On the floor,luand note cat de cat bune la examene,si cel mai important,iubind. Am aflat cum e sa iti lipseasca cineva,sa astepti cu sufletul la gura subiectele/rezultatele de la examenul care se anunta a fi unul greu,cum e sa te distrezi o noapte intreaga cu cei in fata carora te-ai facut de ras de nenumarate ori la ora de mate,dar te-ai revansat la geografie,stiind fiecare inaltime si fiecare lac,dupa modul de formare.Am avut ocazia sa testez noi senzatii de care nu aveam habar ca sunt in stare,sa destainui sentimente pe care nici macar nu stiam ca le am,sa fiu apreciata exact de cine trebuie,exact atunci cand trebuie,si exact cum trebuie.Distrandu-ma cu cunoscutii pe ici,pe colo,citind sau cantand la chitara,plimbandu-ma sau ascultand "Everytime we touch(slow)",stand cu Cosmin sau doar gandindu-ma la el,se anunta a fi o vara cel putin palpitanta...
(30 iunie 2011)
marți, 22 noiembrie 2011
-Visul unei nopti de iarna-
Iarna a fost mereu anotimpul meu preferat,desi mi-am dat seama de asta de abea acum doi ani.Prima ninsoare imi da o senzatie incomparabila iar gerul aspru ma incalzeste,doar prin interior,insa.Adoram sa ma joc in zapada,exact ca atunci cand aveam cinci ani.E ca si cum iarna mi-ar readuce partial copilaria,de care oricum nu m-am bucurat pe deplin.Faceam oameni de zapada,cladindu-i cu grija si speranta,ca peste cateva minute sa-i daram singura din greseala.Cum se intampla si in viata:te chinui sa cladesti ceva in care iti pui toata speranta,iar mai apoi distrugi tot dintr-o simpla intamplare...
Dar iarna asta avea sa se intample ceva ce o va face cu totul si cu totul deosebita.Urma sa vina in Romania Denis,cel mai bun prieten al meu.Nu l-am vazut de doi ani,desi am corespondat zi de zi pe internet.Si el a trecut prin intamplari foarte dure;mama lui murise cu cateva luni in urma iar el inca suferea din cauza asta.Intotdeauna am incercat sa fiu alaturi de el,sa-l sprijin in tot ce-a facut;fie ca rasplata pentru ca facea acelasi lucru pentru mine,fie pentru prietenia care s-a nascut odata cu timpul intre noi.Imi era dor de el,de imbratisarea neconditionata,de zambetul larg de pe fata lui,de parul destul de lung si saten care-i atarna pana aproape de umeri si,pur si simplu,de prezenta lui langa mine.La propriu.
Denis avea sa stea la mine acasa doua zile.Mama fusese de acord cu asta dupa ce i-am povestit despre el vreo sase luni si am apucat s-o conving ca nu va da foc la casa si nu va sparge nimic(cel putin nu intentionat).Daca era sa fiu sincera,abea asteptam sa-l vad din nou.Sa mergem sa ne plimbam,sa povestim...
Era sase seara,iar eu strabateam bulevardul de la un capat la celalalt,asteptand sa ajunga si Denis.Aerul rece imi intra in nari,infrugurandu-ma pentru cateva secunde,dupa care migra afara,lasand in aer un abur alb dens.Scanam pomii de sus pana jos si ma intrebam cum de nu s-au plictisit sa stea intr-un loc atatia ani de-a randul.Oare cati trecatori au privit tacuti?Cate povesti de iubire au ascuns sub crengile lor grele?
-Criiiiiiiiiiiiiiiiiiis!
M-am intors dezamagita ca cineva m-a intrerupt si l-am vazut pe Denis alergand intr-un suflet spre mine,cu bratele desfacute.
-Deniiiiiiiiiiis!
Ne-am imbratisat atat de strans,incat nici nu mai putea respira;oricum nu aveam de nevoie de asta atunci.
-Ce faci,Cris?Cum esti?
Statea la un centimetru in fata mea.Ma mangaia atent pe par si ma privea adanc...
-Sunt bine.Stii tu,ma descurc...
-Nu vreau sa aud ca te descurci.Eu vreau sa-mi spui ca esti fericita,ca esti foarte bine si sa zambesti.
Drept raspuns am zambit.Nu era de complezenta;era un zambet din inima.Si nu era pentru ca eram ok,ci pentru ca Denis se afla acolo pentru mine,iar asta ma facea sa uit de orice problema.
-Asa.Asa iti sta cel mai bine...
...Astfel am ramas acolo vreo zece minute,uitandu-ne unul la celalalt si incercand sa ne dam seama de ce sentimentul care ne cuprisese era ceva mai profund decat de obicei cand ne vedeam.Nu-mi dadusem seama pana atunci,dar Denis era...frumos.Era cu adevarat frumos.Ochii mari si albastrii erau foarte patrunzatori;nasul era parca modelat in concordanta cu ei,iar buzele roz si uscate definitivau trasaturile principale ale fizionomiei.Parul saten si relativ lung,atarna spre umeri dand un aer de dezordine inselatoare.Daca nu as fi stiut ca e chiar Denis,as fi putut sa-l confund oricand cu un inger...
Te-ai intrebat vreodata de ce nu gasesti ceva exact atunci cand cauti?
Sau de ce se dovedeste ca intuitia nu e mereu adevarata?Mereu cand crezi ca esti pe cale sa faci ceva,esuezi.Si cand nu intentionezi ceva in mod deosebit,se intampla.
E o conspiratie,sau asa ceva?
Nu.E doar obiceiul prostesc al oamenilor de a ignora ce au langa ei privind mai departe in speranta de a gasi fericirea.Ei trec cu vederea anumite lucruri sau persoane care sunt esentiale in gasirea fericirii,care parca le joaca o farsa.Din nou.
Cautarea incepe de aproape si,la nevoie,ajunge departe.NU invers.Asta am inteles-o datorita lui Denis,care mi-a demonstrat poate fara sa vrea,ca fericirea a fost in ultimii 3 ani mai aproape decat credeam,doar ca nu am fost eu destul de...open-minded sa o vad.Tot ce cautam era sensibilitate,atentie,grija, si nu in ultimul rand,...dragoste.Cautam dragostea.Si nu mi-am dat seama ca toate aceste lucruri erau concentrate intr-un pletos cu ochi albastrii pe umarul caruia am plans si care mi-a plans pe umar de nenumarate ori.Cu care am impartasit si bune,si rele.Pe care l-am inteles si care m-a inteles si acceptat indiferent de parerea majoritatii.Care mi-a luat apararea chiar si cand nu aveam deloc dreptate,ca mai apoi sa-mi arate in felul propriu ca am gresit.Imi dadea lectii,dar nu asa cum o fac parintii sau profesorii.
...Uite asa am ajuns aici.Stau pe canapea,cu capul sprijinit de perna uriasa din spatele meu,in fata semineului in care trosnesc de zor lemnele uscate.Denis e si el aici cu mine;si-a pus capul pe coapsa mea si acolo sta de doua ore,dormind.Niciodata nu am observat dar...e intr-adevar frumos!Fizionomia lui e perfecta.O vreme,acum cativa ani,mi s-a parut ca e prea frumos ca sa fie real;dar asta s-a dovedit a fi doar o absurditate.Denis exista,si odata cu el si frumusetea si sentimentele mele cele mai puternice,pe care credeam ca le-am pierdut odata cu disparitia lui C.
Eram cu adevarat fericiti.Ne plimbam prin parc sub clar de luna,ne strangeam prietenii si radeam pana la ore tarzii,la cate un moment mai special ne faceam fel de fel de declaratii pentru a ne concretiza oarecum dragostea...Totul era perfect.Datorita lui.
Cine ar fi crezut ca aveam sa-mi gasesc linistea langa cel care mi-a fost si imi este cel mai bun prieten?
Eu cu siguranta nu...
to be in love...
To be in love is like jumping off a cliff with no intent of looking down at the bottom.You don't care if it's going to hurt you like hell when you crash.All you care about is that just for that short period of time,you felt like you could fly...
duminică, 20 noiembrie 2011
why...?
I smile because I don't wanna cause trouble for anyone.
I don't wanna make anyone's life hard.
I don't wanna cause any conflicts,so I just pretend I'm fine even when I'm not.
I don't know,it's like a habit...
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
...just wanna take a little breather...
...tu.intreg trecutul,parte din prezent si absenta din viitor.
...el.sarut furat inaintea orei de romana.fara fluturasi in stomac this time.
...tu.prezenta fizica:lipsa.prezenta spirituala:bifat(din pliiiiin).
...el.prezenta fizica:bifat.prezenta spirituala:lipsa.
...tu.un semn adanc lasat in inima mea,ca un creion ascutit ce zgarie nemilos o foaie subtire.
...el.o urma de creion tocit care dispare complet in contact cu radiera(care simbolizeaza aici trecerea timpului)
...tu.o melodie ce dureaza o viata,care ruleaza doar de 8 luni dar care nu se va termina.fie ca imi dau sau nu seama de ea,e acolo,in surdina.trebuie sa ma incrunt uneori ca s-o aud...
...el.un zgomot nu tocmai placut auzului,care porneste dintr-odata tare,tine putin(cat sa-i deranjeze pe toti cei prezenti) si se termina repede.nimeni nu-si va aminti vreodata de el,pentru ca nu a impresionat pe nimeni.cel putin nu pana la lacrimi...
...tu.cel pe care il strig si nu ma aude.cel pe care il chem si nu-mi raspunde.cel pe care il caut si nu-l gasesc.cel pe care il astept si nu vine.acela caruia ii scriu si nu-mi raspunde.te simt cand prezent,cand plecat.totusi mereu actual.daca uneori te prind de mana,faptura ta se topeste asemeni unui fulg de zapada...
...el.cel care ma striga si nu-l aud.[sunt prea ocupata sa te strig pe tine].cel care ma cheama si nu-i raspund.[sunt prea disperata sa te chem pe tine].cel care ma cauta si nu ma gaseste.[sunt prea "prinsa" sa te caut pe tine].cel care ma asteapta si refuz sa vin.[sunt prea ingandurata asteptandu-te pe tine].cel care imi scrie si nu-i raspund.[sunt prea stresata scriindu-ti]...
...it doesn't make any sense...
- I'M SICK OF IT!-
Sunt,cum se spune,"prinsa intre ciocan si nicovala".Privesc ciocanul venind amenintator catre mine,anuntand suferinta si nostalgie.Lancezesc pe nicovala care nu intarzie sa-mi arate ca n-o mai pot tine asa prea mult timp.CE sa fac?Sa-mi urmez inima(care te vrea pe tine) sau ratiunea(care ma indeamna sa trec mai departe)?Peretii se strang in jurul meu si ma obliga sa iau cat mai repede o decizie.Sunt intre doua teorii supreme pe care nimeni nu si-a permis sa le dezica,dar care se contrazic una pe cealalta...spatiul devine tot mai mic si...nu mai am aer destul si...
-I Just Wanna Take a Little Breather-
joi, 17 noiembrie 2011
Romanta ultimului sarut-Ion Minulescu
Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără... "va urma".
miercuri, 16 noiembrie 2011
Draga tu,...
...mai exact draga C.,
te anunt catotul s-a terminat.poate m-ai anuntat si tu inainte prin gesturi sau atitudine,dar tin neaparat sa fiu ultima care o zice
...un capitol incheiat.sperante naruite.vise spulberate si o lacrima curgand pe obrazul meu... nu e regret;sigur ca nu e.e doar dezamagire.
daca m-ai vedea acum ti-ai schimba parerea total.privirea mea intelegatoare,care transmite "lasa-l,o sa-si dea seama cand o sa mai creasca...",ti-ar face orgoliul si mai puternic(desi nu este posibil).ochii mei,mai verzi ca niciodata,care acum reflecta doar nopti nedormite,te-ar face sa te intrebi daca ai facut alegerea buna.buna pentru tine.pentru mine.pentru noi.parul meu saten patruns de vant te-ar face sa vrei sa-l mangai inca odata.buzele roz si uscate ti-ar face parca in ciuda ca nu le mai poti saruta cu aceeasi sete cu care o faceai mai demult.mainile subtiri care acum atarna anemice pe langa trup te-ar face sa-ti amintesti de serile de vara in care ele se incolaceau in jurul gatului tau si stateau acolo ore bune.si in fine,toata fiinta mea te-ar chema inapoi,sa fim intregul care am fost...
...dar ochii care nu se vad,se uita.si chiar daca se vad,se uita tot pana atunci.
...te-am intalnit acum o saptamana.veneai hotarat spre mine si m-ai imbratisat.n-am reactionat in niciun fel,nu mai simteam nimic;absolut nimic.m-ai intrebat preocupat ce mai fac,cum o mai duc,daca mai sunt suparata.ti-am raspuns ca nu mai sunt;imi trecuse.imi trecuse de tot,si eram mandra de asta.apoi ti-am spus ca sunt chiar foarte bine,doar ca nu datorita tie.ceea ce te-a facut sa reactionezi in numele amintirilor.mi-ai luat capul intre maini si mi-ai spus:
-Intelegi ca nu pot sa traiesc fara tine???Nu sunt eu...Sunt incomplet.Si nu rezist.Te vreau inapoi,vreau sa fim cum am fost.Te iubesc...
...sincer?nu te-am crezut.si n-o sa te cred niciodata.a fost prima oara cand mi-ai spus ca ma iubesti si nu te-am crezut.oare de ce?poate datorita orgoliului,ambitiei si prostiei.vrei popularitate,vrei sa fii in centrul atentiei,sa te cunoasca toata lumea,sa vorbeasca toti despre C.?ok.cu mine n-ai putut,am inteles.asa ca ce ai decis sa faci?sa renunti la mine,constient (mai mult sau mai putin) de urmari.acum te intorci spasit,sperand ca "mai poti salva ceva".ei bine,nu poti.si stiai asta la fel de bine ca mine.du-ti ambitia la capat,poate ca ea e singura de care merita sa te preocupi.
...te-am iubit.te-am iubit extraordinar de mult.te-am iubit asa de mult incat acum mi se pare odios sa exprim in cuvinte.totusi,doar cuvintele mi-au ramas acum... erai viata mea.erai motivul pentru care ma trezeam,si amintirea cu care adormeam zambind.erai pentru mine un Dumnezeu,un ideal.un ideal pe care l-am atins la un moment dat.am crezuttot ce mi-ai spus... ce naiva am fost,nu?ne faceam planuri...vroiam sa fim impreuna pentru totdeauna,planuiam sa nu lasam pe nimeni si nimic sa ne desparta... pueril.fiecare demonstratie ca tii la mine ma ducea spre al noualea cer,si fiecare dovada ca poate nu-ti pasa asa mult de mine ma arunca intr-o..."depresie" din care cu greu ieseam.si cand ieseam,era datorita tie.datorita zambetului tau si al vocii calde soptindu-mi "o sa fie bine,micuto.te iubesc,o sa am grija ca totul sa fie bine".
...acum te uiti la mine si nu ma mai vezi.nu mai vezi persoana care zambea la fiecare raza de soare,care lumina incaperea cu zambetul pe care-l afisa cand apareai.nu mai vezi persoana pentru care ai renuntat la cateva lucruri relativ neimportante,dar care s-au dovedit a fi vitale pentru viata ta sociala.
...crezi ca nu mi-e dor de "prietenii" la care am renuntat pentru tine?crezi ca nu am nevoie de sprijinul lor,fie si de cel superficial?daca da,te inseli.credeam ca avandu-te pe tine o sa am totul.dar m-am inselat...acum nu mai am nimic.nici prieteni,nici intelegere si nici pe tine.sunt nevoita sa ma descurc singura.si stii ce?chiar ma descurc...
...ti-am sugerat intr-o seara sa iubesti,chiar daca nu pe mine.pentru simplul fapt ca iubirea ta apare in viata unei fete ca o binecuvantare(in cazul in care ea stie s-o inteleaga asa cum am inteles-o eu...).mai stii ce mi-ai spus?mi-ai spus ca nimeni n-o merita,in afara de mine.sunt singura care merita s-o iubesti.atunci de ce ai renuntat?nu aveai timp?lipsa de interes? nu stiu...si,sincer,cred ca nici tu nu stii...
...mi-ai spus ca daca vreau sa-ti faci timp pentru mine,trebuie sa-ti dau motive.ce motive sa-ti dau?ti-am dat tot ce-ti puteam da.incredere,afectiune,iubire.ce altceva iti trebuie?nu e de ajuns pentru tine?daca nu e,imi pare rau,dar mai mult decat atat nu pot oferi.nu acum. ne iubeam,si pentru mine asta era mai mult decat suficient.pentru tine nu,stiu...
o sa inchei asta spunandu-ti ca...trebuie sa "mai cresti".si sa-ti clarifici ce e cu adevarat important pentru tine in viata.iubirea sau faima?fericirea sau viata sociala?aparent le poti avea pe amandoua,dar la un moment dat una din ele o sa cedeze sub presiunea celeilalte.gandeste-te bine fara de care poti trai si fara de care nu,pentru ca sunt cazuri in care nu poti primi inapoi ceea ce tocmai ai pierdut.cum ar fi acesta...
-pana acum stiai doar sa castigi.uiti ca toti suntem oameni?ca toti zambim si suferim? se pare ca da.ai invatat sa si pierzi,desi nu ti-ai dat inca seama...-
te anunt ca
...un capitol incheiat.sperante naruite.vise spulberate si o lacrima curgand pe obrazul meu... nu e regret;sigur ca nu e.e doar dezamagire.
daca m-ai vedea acum ti-ai schimba parerea total.privirea mea intelegatoare,care transmite "lasa-l,o sa-si dea seama cand o sa mai creasca...",ti-ar face orgoliul si mai puternic(desi nu este posibil).ochii mei,mai verzi ca niciodata,care acum reflecta doar nopti nedormite,te-ar face sa te intrebi daca ai facut alegerea buna.buna pentru tine.pentru mine.pentru noi.parul meu saten patruns de vant te-ar face sa vrei sa-l mangai inca odata.buzele roz si uscate ti-ar face parca in ciuda ca nu le mai poti saruta cu aceeasi sete cu care o faceai mai demult.mainile subtiri care acum atarna anemice pe langa trup te-ar face sa-ti amintesti de serile de vara in care ele se incolaceau in jurul gatului tau si stateau acolo ore bune.si in fine,toata fiinta mea te-ar chema inapoi,sa fim intregul care am fost...
...dar ochii care nu se vad,se uita.si chiar daca se vad,se uita tot pana atunci.
...te-am intalnit acum o saptamana.veneai hotarat spre mine si m-ai imbratisat.n-am reactionat in niciun fel,nu mai simteam nimic;absolut nimic.m-ai intrebat preocupat ce mai fac,cum o mai duc,daca mai sunt suparata.ti-am raspuns ca nu mai sunt;imi trecuse.imi trecuse de tot,si eram mandra de asta.apoi ti-am spus ca sunt chiar foarte bine,doar ca nu datorita tie.ceea ce te-a facut sa reactionezi in numele amintirilor.mi-ai luat capul intre maini si mi-ai spus:
-Intelegi ca nu pot sa traiesc fara tine???Nu sunt eu...Sunt incomplet.Si nu rezist.Te vreau inapoi,vreau sa fim cum am fost.Te iubesc...
...sincer?nu te-am crezut.si n-o sa te cred niciodata.a fost prima oara cand mi-ai spus ca ma iubesti si nu te-am crezut.oare de ce?poate datorita orgoliului,ambitiei si prostiei.vrei popularitate,vrei sa fii in centrul atentiei,sa te cunoasca toata lumea,sa vorbeasca toti despre C.?ok.cu mine n-ai putut,am inteles.asa ca ce ai decis sa faci?sa renunti la mine,constient (mai mult sau mai putin) de urmari.acum te intorci spasit,sperand ca "mai poti salva ceva".ei bine,nu poti.si stiai asta la fel de bine ca mine.du-ti ambitia la capat,poate ca ea e singura de care merita sa te preocupi.
...te-am iubit.te-am iubit extraordinar de mult.te-am iubit asa de mult incat acum mi se pare odios sa exprim in cuvinte.totusi,doar cuvintele mi-au ramas acum... erai viata mea.erai motivul pentru care ma trezeam,si amintirea cu care adormeam zambind.erai pentru mine un Dumnezeu,un ideal.un ideal pe care l-am atins la un moment dat.am crezut
...acum te uiti la mine si nu ma mai vezi.nu mai vezi persoana care zambea la fiecare raza de soare,care lumina incaperea cu zambetul pe care-l afisa cand apareai.nu mai vezi persoana pentru care ai renuntat la cateva lucruri relativ neimportante,dar care s-au dovedit a fi vitale pentru viata ta sociala.
...crezi ca nu mi-e dor de "prietenii" la care am renuntat pentru tine?crezi ca nu am nevoie de sprijinul lor,fie si de cel superficial?daca da,te inseli.credeam ca avandu-te pe tine o sa am totul.dar m-am inselat...acum nu mai am nimic.nici prieteni,nici intelegere si nici pe tine.sunt nevoita sa ma descurc singura.si stii ce?chiar ma descurc...
...ti-am sugerat intr-o seara sa iubesti,chiar daca nu pe mine.pentru simplul fapt ca iubirea ta apare in viata unei fete ca o binecuvantare(in cazul in care ea stie s-o inteleaga asa cum am inteles-o eu...).mai stii ce mi-ai spus?mi-ai spus ca nimeni n-o merita,in afara de mine.sunt singura care merita s-o iubesti.atunci de ce ai renuntat?nu aveai timp?lipsa de interes? nu stiu...si,sincer,cred ca nici tu nu stii...
...mi-ai spus ca daca vreau sa-ti faci timp pentru mine,trebuie sa-ti dau motive.ce motive sa-ti dau?ti-am dat tot ce-ti puteam da.incredere,afectiune,iubire.ce altceva iti trebuie?nu e de ajuns pentru tine?daca nu e,imi pare rau,dar mai mult decat atat nu pot oferi.nu acum. ne iubeam,si pentru mine asta era mai mult decat suficient.pentru tine nu,stiu...
o sa inchei asta spunandu-ti ca...trebuie sa "mai cresti".si sa-ti clarifici ce e cu adevarat important pentru tine in viata.iubirea sau faima?fericirea sau viata sociala?aparent le poti avea pe amandoua,dar la un moment dat una din ele o sa cedeze sub presiunea celeilalte.gandeste-te bine fara de care poti trai si fara de care nu,pentru ca sunt cazuri in care nu poti primi inapoi ceea ce tocmai ai pierdut.cum ar fi acesta...
-pana acum stiai doar sa castigi.uiti ca toti suntem oameni?ca toti zambim si suferim? se pare ca da.ai invatat sa si pierzi,desi nu ti-ai dat inca seama...-
joi, 7 iulie 2011
O demonstratie din anul 1921 - Dumnezeu vs. Stiinta
Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da dle, spune studentul
- Deci crezi in Dumnezeu?
- Cu siguranta
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul
- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:
- Nu
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da
- Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
- Da
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
- Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
- Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a punesi el o intrebare.
- Dle profesor, exista caldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig.
– daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F ) inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Gresite? Poti explica in ce fel?
Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.
Un semestru foarte bun, intr-adevar.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….......
- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.
- Acum, dle, exista raul?
- Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina .
Profesorul s-a asezat.......
- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da dle, spune studentul
- Deci crezi in Dumnezeu?
- Cu siguranta
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul
- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:
- Nu
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da
- Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
- Da
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
- Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
- Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a punesi el o intrebare.
- Dle profesor, exista caldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig.
– daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F ) inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Gresite? Poti explica in ce fel?
Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.
Un semestru foarte bun, intr-adevar.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….......
- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.
- Acum, dle, exista raul?
- Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina .
Profesorul s-a asezat.......
miercuri, 29 iunie 2011
for my soulmate
it means so much to me
just knowing that you care
and I value every moment
of the happy times we share.
it's true you are my soulmate
and I hope that you can see
you are and always will be
the only one for me.
just knowing that you care
and I value every moment
of the happy times we share.
it's true you are my soulmate
and I hope that you can see
you are and always will be
the only one for me.
luni, 27 iunie 2011
"Romante pentru mai tarziu" (Ion Minulescu)
"Trei clipe reci-
Ce-mi stau in suflet impietrite,
Ca trei luceferi stinsi pe veci
[...]
O pata verde,ce m-apasa ca si o piatra funerara
Sub care dorm,ca-n trei sicriuri,
Trei stinse-acorduri de chitara!..."
[Romanta celor trei romante]
"Si violetele apusuri ce triste-ti par cand n-ai cui spune
Ce-nfiorari plutesc in zare
Si-n plansul celor patru strune!...
[...]
Te-am asteptat pe tarmul marii-
Pe tarmul nalt ca si terasa
Castelului regesc,pe care un print si-ar astepta mireasa..."
[Mult asteptatei...]
"Celor ce plutesc pe mare,
Celor ce plutesc pe vant,
Celor ce plutesc in versuri,
In culoare
Si in cant.
Celor ce plutesc de-a pururi dupa cum le-a fost ursit...
Da...
Sunt Domnul celor vesnic plutitoare-n infinit."
[Alea Jacta Est]
"Rasar,
Ma-nalt,
Cobor
Si-apoi dispar,
Si-apusul meu e totusi rasarit...
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar-
Portret unic si vesnic,expus in infinit."
[Romanta Soarelui]
"Incotro?
Spre care tarmuri departate?
Incotro?
Spre care zari insangerate?...
Incotro?
Spre care lupte-apropiate?..."
[Romanta Iahturilor]
"Da-mi A.B.C. al vietii subterane,
Da-mi simfonia flautelor mute,
Da-mi talmacirea buzelor profane
Si rebusul icoanelor tacute.
[...]
Da-mi tot ce-n prima clipa risipesti,
Si tot ce-n clipa ultima aduni.
Da-mi fastul siluetelor regesti
Si perspectiva casei de nebuni..."
[Romanta Policroma]
"Desi-ai ramas acelasi vesnic,nu esti acelasi niciodata si nici nu porti acelasi nume cand construiesti sau cand distrugi sau cand - traindu-ti mostenirea fatala si neinduplecata - presari in urma ta blesteme sau faci sa ti se-nalte rugi..."
[Strofe pentru foc]
"Cand negrele corabii cu pantecele pline te simt in panze,gata cu ele sa pornesti,noi stim ca-ndestularea soseste,si cu tine sosesc si matelotii,si noile povesti..."
[Strofe pentru vant]
"Nu te doreste-aproape nimeni,desi te-asteapta toti sa vii...Si frumusetea ta bizara n-o canta nimeni decat,poate,indragostitii de imagini abstracte si imaculate - cumintii taietori de lemne si nebunaticii copii."
[Strofe pentru zapada]
"Tu unifici adevarul cu minciuna,tu amesteci frumusetea cu uratul si-ntregesti prezentul cu trecutul,cand nimicul si cu totul faceau una..."
[Strofe pentru intuneric]
"Confratii mei - e drept - nu banuiesc
Ca sunt si morti rebeli care traiesc!"
[Povestea mea si a lor]
"Ma doare lenevia in care m-am nascut,
Grabita lacomie a primului sarut..."
[Spovedanie]
"Nu stiu ce s-a schimbat in mine,
Dar simt ca s-a schimbat ceva —
Civa, la fel, ca dupa-o boala grea,
Cand parca simti ca-ti este mult mai bine!...
Am fost candva bolnav cu-adevarat?...
Sau boala mea n-a fost decat
Cosmarul unui vis urat
Din care-abia acum m-am desteptat?...
Nu stiu ce-a fost, si nici n-as vrea
Sa stiu mai mult decat mi-e dat sa stiu —
Cand, mai curand, sau, poate, mai tarziu,
Acelasi “fapt divers” se va-ntampla..."
[In asteptare]
Ce-mi stau in suflet impietrite,
Ca trei luceferi stinsi pe veci
[...]
O pata verde,ce m-apasa ca si o piatra funerara
Sub care dorm,ca-n trei sicriuri,
Trei stinse-acorduri de chitara!..."
[Romanta celor trei romante]
"Si violetele apusuri ce triste-ti par cand n-ai cui spune
Ce-nfiorari plutesc in zare
Si-n plansul celor patru strune!...
[...]
Te-am asteptat pe tarmul marii-
Pe tarmul nalt ca si terasa
Castelului regesc,pe care un print si-ar astepta mireasa..."
[Mult asteptatei...]
"Celor ce plutesc pe mare,
Celor ce plutesc pe vant,
Celor ce plutesc in versuri,
In culoare
Si in cant.
Celor ce plutesc de-a pururi dupa cum le-a fost ursit...
Da...
Sunt Domnul celor vesnic plutitoare-n infinit."
[Alea Jacta Est]
"Rasar,
Ma-nalt,
Cobor
Si-apoi dispar,
Si-apusul meu e totusi rasarit...
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar-
Portret unic si vesnic,expus in infinit."
[Romanta Soarelui]
"Incotro?
Spre care tarmuri departate?
Incotro?
Spre care zari insangerate?...
Incotro?
Spre care lupte-apropiate?..."
[Romanta Iahturilor]
"Da-mi A.B.C. al vietii subterane,
Da-mi simfonia flautelor mute,
Da-mi talmacirea buzelor profane
Si rebusul icoanelor tacute.
[...]
Da-mi tot ce-n prima clipa risipesti,
Si tot ce-n clipa ultima aduni.
Da-mi fastul siluetelor regesti
Si perspectiva casei de nebuni..."
[Romanta Policroma]
"Desi-ai ramas acelasi vesnic,nu esti acelasi niciodata si nici nu porti acelasi nume cand construiesti sau cand distrugi sau cand - traindu-ti mostenirea fatala si neinduplecata - presari in urma ta blesteme sau faci sa ti se-nalte rugi..."
[Strofe pentru foc]
"Cand negrele corabii cu pantecele pline te simt in panze,gata cu ele sa pornesti,noi stim ca-ndestularea soseste,si cu tine sosesc si matelotii,si noile povesti..."
[Strofe pentru vant]
"Nu te doreste-aproape nimeni,desi te-asteapta toti sa vii...Si frumusetea ta bizara n-o canta nimeni decat,poate,indragostitii de imagini abstracte si imaculate - cumintii taietori de lemne si nebunaticii copii."
[Strofe pentru zapada]
"Tu unifici adevarul cu minciuna,tu amesteci frumusetea cu uratul si-ntregesti prezentul cu trecutul,cand nimicul si cu totul faceau una..."
[Strofe pentru intuneric]
"Confratii mei - e drept - nu banuiesc
Ca sunt si morti rebeli care traiesc!"
[Povestea mea si a lor]
"Ma doare lenevia in care m-am nascut,
Grabita lacomie a primului sarut..."
[Spovedanie]
"Nu stiu ce s-a schimbat in mine,
Dar simt ca s-a schimbat ceva —
Civa, la fel, ca dupa-o boala grea,
Cand parca simti ca-ti este mult mai bine!...
Am fost candva bolnav cu-adevarat?...
Sau boala mea n-a fost decat
Cosmarul unui vis urat
Din care-abia acum m-am desteptat?...
Nu stiu ce-a fost, si nici n-as vrea
Sa stiu mai mult decat mi-e dat sa stiu —
Cand, mai curand, sau, poate, mai tarziu,
Acelasi “fapt divers” se va-ntampla..."
[In asteptare]
Omul care nu credea in iubire - O poveste veche.
Exista odata, demult, demult, un om care nu credea in iubire. Acesta era un om obisnuit, la fel ca dumneavoastra si ca mine, dar ceea ce-l facea sa fie cu adevarat deosebit era felul sau unic de a gandi: el nu credea ca iubirea exista. Evident, a avut o sumedenie de experiente in incercarea de a gasi iubirea; mai mult, i-a observat si pe oamenii din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata cautand iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost ca aceasta nu exista.
Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sa creada. El le spunea ca iubirea nu este reala, si deci nimeni nu o poate gasi, oricat de mult ar cauta-o.
Omul nostru avea o inteligenta foarte vie si era foarte convingator. El a citit o gramada de carti, s-a dus la cele mai bune universitati si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica. El le spunea ca iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sa o doresti din nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla insa daca nu-ti primesti doza zilnica de dragoste? La fel ca in cazul unui drog, ai nevoie de aceasta doza zilnica.
Le mai spunea ca relatiile dintre indragostiti sunt la fel ca si cele dintre un dependent de droguri si un vanzator de droguri. Cel care are nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are nevoie mai mica de iubire este precum vanzatorul de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica, cu atat mai bine poti controla relatia cu celalalt. Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt. Unii oameni profita asadar de pe urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma toxicomanilor.
Partenerul dependent, cel care are nevoie mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu-si va putea asigura urmatoarea doza de dragoste, adica de drog. “Ce ma voi face daca ma va parasi?” Teama il face pe dependentul de iubire foarte posesiv: “Imi apartine!” El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu pierde urmatoarea doza. Furnizorul de drog il poate manipula cum doreste, dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet. In acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus sa faca orice, de teama de a nu fi abandonat.
Eroul nostru a continuat sa le explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: “Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decat o relatie de teama care are la baza controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin ca si-o poarta partenerii? Nu exista asa ceva. In fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor si prietenilor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celalalt, la bine si la rau. Ei promit sa se iubeasca si sa se respecte reciproc, si culmea este ca ei chiar cred in aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate. Imediat dupa casatorie, la numai o saptamana sau o luna, amandoi incep sa-si incalce promisiunile facute.
Totul se reduce la un razboi al controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul… Dupa numai cateva luni, respectul pe care si l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat resentimente, otrava emotionala, rani reciproce, care cresc treptat, pana cand iubirea nu mai exista deloc. Ei raman totusi impreuna, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama propriilor critici si pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire?”
El le-a mai spus ca a vazut multe cupluri in varsta care au trait impreuna 30, 40 sau 50 de ani, si care erau foarte mandre ca au trait atata vreme impreuna. Dar cand vorbeau despre relatia lor, tot ce spunea era: “Am supravietuit casniciei”. Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regula, femeia era cea care ceda si decidea sa indure suferinta. Oricum, persoana care avea vointa mai puternica si nevoi mai putine castiga razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. “Ea este a mea”. “El este al meu”.
Si astfel eroul nostru a continuat sa peroreze despre motivele pentru care nu credea ca exista iubire. El le-a mai spus oamenilor: “Eu am trecut prin toate acestea. De acum nu voi mai permite nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele iubirii”. Argumentele lui erau logice, si el a convins multa lume prin cuvintele sale. Iubirea nu exista.
Intr-o buna zi insa, eroul nostru se plimba prin parc. El a vazut acolo, asezata pe o banca, o fata frumoasa care plangea. Vazand-o cum plange, s-a simtit curios. De aceea s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca plange pentru ca iubirea nu exista. “Uimitor, i-a raspuns el, o femeie care crede ca iubirea nu exista!” Evident, a dorit sa afle mai multe despre ea.
-De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.
-Ei, e o poveste lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit de cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta la gandul ca imi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect, credinta si am intemeiat o familie. Dar in curand totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el, imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra. A incetat sa ma mai respecte, la fel cum am incetat si eu sa-l mai respect. Am inceput sa ne certam, iar la un moment dat am descoperit ca nu-l mai iubesc, la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine.
Dar copiii aveau nevoie de un tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de el si sa fac tot ce imi sta in puteri ca sa-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa raman alaturi de el. Intre noi nu exista respect sau bunatate. Stiu insa ca daca imi voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are nici un sens sa caut ceva ce nu exista. De aceea plang.
Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o si i-a spus:
-Ai dreptate, iubirea nu exista. Noi cautam iubire, ne deschidem inimile si devenim astfel vulnerabili. In locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne raneste, chiar daca suntem convinsi ca ne vom putea detasa. Oricate relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?
Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa, ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu incerca sa il controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel sa se aprofundeze. Le placea sa fie impreuna, caci viata li se parea mult mai amuzanta astfel. Cand nu erau impreuna, ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.
Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata: “Hm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatia atat de diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia sa aiba grija de mine, nu imi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atat de bine impreuna. Ne bucuram fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu ma simt gelos cand este cu alti barbati. Nu simt invidie atunci cand are succes. Poate ca iubirea exista totusi, dar este altceva decat cred oamenii.
De-abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna de ideea ciudata care i-a trecut prin cap. Nici nu a inceput insa bine sa vorbeasca si ea i-a luat vorba din gura:
-Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceeasi idee, cu mult timp in urma, dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca nu crezi in iubire. Poate ca iubirea exista totusi, dar nu este ceea ce credeam noi ca este.
Cei doi s-au decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna, si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici un fel. Au continuat sa se respecte reciproc, sa se sprijine unul pe celalalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, caci erau atat de fericiti.
Inima barbatului era atat de plina de iubirea pe care o simtea, incat intr-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa, iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit, si de-abia astepta sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit un moment de indoiala; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci steaua a cazut la pamant si s-a spart intr-un milion de cioburi.
Si uite-asa, am ajuns iarasi la un barbat batran, care colinda lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca frumoasa, isi asteapta barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipa in mana, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de indoiala. Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire.
Cine a comis greseala? Puteti ghici? Greseala i-a apartinut barbatului, care a crezut ca ii poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui fericire, iar greseala lui a fost ca a renuntat la ea si a asezat-o in mainile ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita iubirii care tasnea din inima lui. Ea era fericita datorita iubirii care tasnea din inima ei. Cand el a facut-o insa pe ea responsabila pentru fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi responsabila pentru fericirea lui.
Indiferent cat de mult il iubea femeia, ea nu il putea face fericit, caci nu avea de unde sa stie ce era in mintea lui. Ea nu putea sti care sunt asteptarile lui, caci nu ii cunostea visele.
Daca veti proceda la fel, luindu-va fericirea si punand-o in mainile unei alte persoane, mai devreme sau mai tarziu ea se va sparge, la fel ca si steaua din poveste. Fericirea se naste in interior si este rezultatul iubirii dumneavoatra, sunteti unicul responsabil pentru ea. Si totusi, atunci cand mergem la biserica, primul lucru pe care il facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua in palma celuilalt, asteptand ca el (sau ea) sa ne faca fericit(a), si invers. Nu conteaza cat de mult iubiti pe altcineva; nu veti putea fi niciodata cel care doreste celalalt sa fiti.
Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput. Noi ne bazam fericirea pe celalalt. Din pacate, lucrurile nu merg in acest fel. Noi ne facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram ca am esuat.
Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sa creada. El le spunea ca iubirea nu este reala, si deci nimeni nu o poate gasi, oricat de mult ar cauta-o.
Omul nostru avea o inteligenta foarte vie si era foarte convingator. El a citit o gramada de carti, s-a dus la cele mai bune universitati si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica. El le spunea ca iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sa o doresti din nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla insa daca nu-ti primesti doza zilnica de dragoste? La fel ca in cazul unui drog, ai nevoie de aceasta doza zilnica.
Le mai spunea ca relatiile dintre indragostiti sunt la fel ca si cele dintre un dependent de droguri si un vanzator de droguri. Cel care are nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are nevoie mai mica de iubire este precum vanzatorul de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica, cu atat mai bine poti controla relatia cu celalalt. Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt. Unii oameni profita asadar de pe urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma toxicomanilor.
Partenerul dependent, cel care are nevoie mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu-si va putea asigura urmatoarea doza de dragoste, adica de drog. “Ce ma voi face daca ma va parasi?” Teama il face pe dependentul de iubire foarte posesiv: “Imi apartine!” El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu pierde urmatoarea doza. Furnizorul de drog il poate manipula cum doreste, dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet. In acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus sa faca orice, de teama de a nu fi abandonat.
Eroul nostru a continuat sa le explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: “Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decat o relatie de teama care are la baza controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin ca si-o poarta partenerii? Nu exista asa ceva. In fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor si prietenilor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celalalt, la bine si la rau. Ei promit sa se iubeasca si sa se respecte reciproc, si culmea este ca ei chiar cred in aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate. Imediat dupa casatorie, la numai o saptamana sau o luna, amandoi incep sa-si incalce promisiunile facute.
Totul se reduce la un razboi al controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul… Dupa numai cateva luni, respectul pe care si l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat resentimente, otrava emotionala, rani reciproce, care cresc treptat, pana cand iubirea nu mai exista deloc. Ei raman totusi impreuna, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama propriilor critici si pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire?”
El le-a mai spus ca a vazut multe cupluri in varsta care au trait impreuna 30, 40 sau 50 de ani, si care erau foarte mandre ca au trait atata vreme impreuna. Dar cand vorbeau despre relatia lor, tot ce spunea era: “Am supravietuit casniciei”. Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regula, femeia era cea care ceda si decidea sa indure suferinta. Oricum, persoana care avea vointa mai puternica si nevoi mai putine castiga razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. “Ea este a mea”. “El este al meu”.
Si astfel eroul nostru a continuat sa peroreze despre motivele pentru care nu credea ca exista iubire. El le-a mai spus oamenilor: “Eu am trecut prin toate acestea. De acum nu voi mai permite nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele iubirii”. Argumentele lui erau logice, si el a convins multa lume prin cuvintele sale. Iubirea nu exista.
Intr-o buna zi insa, eroul nostru se plimba prin parc. El a vazut acolo, asezata pe o banca, o fata frumoasa care plangea. Vazand-o cum plange, s-a simtit curios. De aceea s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca plange pentru ca iubirea nu exista. “Uimitor, i-a raspuns el, o femeie care crede ca iubirea nu exista!” Evident, a dorit sa afle mai multe despre ea.
-De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.
-Ei, e o poveste lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit de cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta la gandul ca imi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect, credinta si am intemeiat o familie. Dar in curand totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el, imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra. A incetat sa ma mai respecte, la fel cum am incetat si eu sa-l mai respect. Am inceput sa ne certam, iar la un moment dat am descoperit ca nu-l mai iubesc, la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine.
Dar copiii aveau nevoie de un tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de el si sa fac tot ce imi sta in puteri ca sa-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa raman alaturi de el. Intre noi nu exista respect sau bunatate. Stiu insa ca daca imi voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are nici un sens sa caut ceva ce nu exista. De aceea plang.
Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o si i-a spus:
-Ai dreptate, iubirea nu exista. Noi cautam iubire, ne deschidem inimile si devenim astfel vulnerabili. In locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne raneste, chiar daca suntem convinsi ca ne vom putea detasa. Oricate relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?
Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa, ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu incerca sa il controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel sa se aprofundeze. Le placea sa fie impreuna, caci viata li se parea mult mai amuzanta astfel. Cand nu erau impreuna, ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.
Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata: “Hm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatia atat de diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia sa aiba grija de mine, nu imi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atat de bine impreuna. Ne bucuram fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu ma simt gelos cand este cu alti barbati. Nu simt invidie atunci cand are succes. Poate ca iubirea exista totusi, dar este altceva decat cred oamenii.
De-abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna de ideea ciudata care i-a trecut prin cap. Nici nu a inceput insa bine sa vorbeasca si ea i-a luat vorba din gura:
-Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceeasi idee, cu mult timp in urma, dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca nu crezi in iubire. Poate ca iubirea exista totusi, dar nu este ceea ce credeam noi ca este.
Cei doi s-au decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna, si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici un fel. Au continuat sa se respecte reciproc, sa se sprijine unul pe celalalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, caci erau atat de fericiti.
Inima barbatului era atat de plina de iubirea pe care o simtea, incat intr-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa, iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit, si de-abia astepta sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit un moment de indoiala; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci steaua a cazut la pamant si s-a spart intr-un milion de cioburi.
Si uite-asa, am ajuns iarasi la un barbat batran, care colinda lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca frumoasa, isi asteapta barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipa in mana, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de indoiala. Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire.
Cine a comis greseala? Puteti ghici? Greseala i-a apartinut barbatului, care a crezut ca ii poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui fericire, iar greseala lui a fost ca a renuntat la ea si a asezat-o in mainile ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita iubirii care tasnea din inima lui. Ea era fericita datorita iubirii care tasnea din inima ei. Cand el a facut-o insa pe ea responsabila pentru fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi responsabila pentru fericirea lui.
Indiferent cat de mult il iubea femeia, ea nu il putea face fericit, caci nu avea de unde sa stie ce era in mintea lui. Ea nu putea sti care sunt asteptarile lui, caci nu ii cunostea visele.
Daca veti proceda la fel, luindu-va fericirea si punand-o in mainile unei alte persoane, mai devreme sau mai tarziu ea se va sparge, la fel ca si steaua din poveste. Fericirea se naste in interior si este rezultatul iubirii dumneavoatra, sunteti unicul responsabil pentru ea. Si totusi, atunci cand mergem la biserica, primul lucru pe care il facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua in palma celuilalt, asteptand ca el (sau ea) sa ne faca fericit(a), si invers. Nu conteaza cat de mult iubiti pe altcineva; nu veti putea fi niciodata cel care doreste celalalt sa fiti.
Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput. Noi ne bazam fericirea pe celalalt. Din pacate, lucrurile nu merg in acest fel. Noi ne facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram ca am esuat.
duminică, 26 iunie 2011
IF(Rudyard Kipling)
If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or, being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise;
If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build 'em up with wornout tools;
If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on";
If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man my son!
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or, being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise;
If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build 'em up with wornout tools;
If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on";
If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man my son!
sâmbătă, 25 iunie 2011
flux ascendent,I guess
SHE'D GOT A LOVER,SHE IS DREAMING ON...
o singura intrebare mi-am pus de cand cu...ultima dispozitie:Merita?Oare chiar merita?
m-a urmarit azi peste tot unde am fost si oriunde am incercat sa ma gandesc.pana la urma am cedat,nu m-as fi putut opune,asa ca mi-am amintit cat de grijuliu ma tinea de mana,cu cata nepasare fata de ce cred ei m-a imbratisat in fata prietenilor lui,cat timp si-a petrecut cu mine vorbind despre muzica veche si arta vizuala cand putea sta cu restul prietenilor,cat de afectiv devenea doar daca il pupam,cat de timid a fost primul lui sarut...
l-am prevenit:i-am zis ca o sa se sature de mine odata si-odata.a raspuns exact dupa asteptarile mele,mi-a zis ca cel mai curand o sa imi treaca mie.SPER sa fie asa intrucat sunt o persoana statornica,cum zice si astrograma in care chiar ma regasesc,xD.
observ o diferenta.de data asta n-am cerut parerea nimanui,oricum as fi auzit din nou "lasa orice altceva,peste 3 luni ai doua examene pe care trebuie sa le treci cu brio",falsa compasiune,precum "baaai va sta atat de bine:xsunteti asa draguti:xserios:-??sunteti draguti:|",or something like that.de data asta m-am luat dupa propria-mi intuitie,mai mult sau mai putin corecta,si sper sa nu gresesc AGAIN.
stiu ca a ma indragosti poate fi un proces cu efecte negative,fie datorita frecventei acestuia,fie profunzimii manifestate.stiu.atunci de ce o fac DIN NOU?nu stiu.pur si simplu.
crezi ca gresesc?:-?
(28 februarie 2011)
if tomorrow never comes,would he know how much I loved him...?!
[...],eu propun sa-i zicem C.,asta ca sa ne-ntelegem.inca unul.dar e diferit,stiu c-am mai zis-o...
nu-l cunosc deloc,nu stiu nimic despre el,cu exceptia faptului ca are propriul stil de kung fu:))nu,acum serios.ma intreb daca se poarta asa doar pentru prima,a doua si a treia impresie.cum asa?isi corupe timpul liber stand cu mine,rade la glumele mele(la care altii fac orice in afara de a rade).m-a lasat chiar sa-l ciufulesc,isi facuse parul cam 3/4 de ora:-??.
zambeste-i si o sa-ti zambeasca inapoi.imbratiseaza-l din senin si o sa te tina in brate cel putin 1/4 de ora de atunci.fa-i un compliment ca sa-ti intoarca 10.mangaie-l si devine afectuos indata.last but not least,saruta-l...si o sa te faca sa te simti necesar/a cuiva.adica lui.efectul asta l-a avut asupra mea si nu regret nimic,din contra...
ascult Ronan Keating-It tomorrow never comes si ma gandesc ce s-ar intampla daca 'maine' n-ar mai veni si C. n-as sti ce cred defapt.asta ar fi ingrozitor.promit sa-l fac sa afle,orice ar insemna asta.
adica,sunt aproape indragostita.dupa numai doua saptamani.nu inteleg ce se intampla si nici n-as vrea,ma simt aproape perfect.de ce aproape si nu perfect pur si simplu?pentru ca nici chiar eu nu o iau razna atat de usor.
incerc sa-mi dau seama ce inseamna pentru mine.e centrul cercului circumscris lumii mele.oriunde as vrea sa ma gandesc,tot la el ajung.sti,am citit undeva ca nu poti opri gandul sa se abata asupra cuiva cum nu poti opri valurile sa se intoarca la tarm;pentru marinari asta se numeste maree,dar oamenii ii zic remuscare.
am parte de noi sentimente pe care chiar n-am idee cum sa le numesc,dar care ma vor marca,asta-i sigur.cat as vrea sa nu se mai termine,sa...fie o lume doar a noastra,unde nimeni nu se intreaba daca ne-am sarutat deja sau ce reactie au avut ceilalti cand ne-au vazut tinandu-ne de mana.
DA.ne-am sarutat deja.si a fost sublim.
"am incercat sa fac si versuri,cum au facut atati poeti.eu ii zic VISUL UNEI NOPTI DE IARNA ,voi ziceti-i cum vreti..."
o sa-mi las sentimentele sa fie exprimate usor,fara sa le suprim.actually,that's what I'm gonna do.
( 27 februarie 2011)
vineri, 24 iunie 2011
this is me
Exprimand cine sunt eu,poate afli si cine esti tu...
Cine sunt eu?
Mi-am repetat de mai multe ori intrebarea pana sa imi dau seama ce sa-ti spun despre mine,sau ce te-ar putea interesa.Nu e o intrebare simpla,cu atat mai mult pentru ca ma invadeaza,ma cerceteaza atat de adanc.Dar de aici trebuie sa pornim,nu?Putin cate putin,acum eu,mai tarziu tu.Bine,draga.Incep eu...
Cristina T.15 ani,ochi verzi,par blond,inaltime 1.65,talie... bust... glumesc.Daca te intereseaza iti pot da si masurile;)Gata,gata...incep.
Sa vorbim despre ceea ce sunt,despre felul meu de a fi,firea mea(care nu se schimba,oricat ai incerca),si despre felul in care ma pot purta(care ia forma si culoarea pe care i-o dau).
Gandesc despre mine,de la inceputuri si pana acum,a fi o persoana deschisa,cu o minte sanatoasa,cu o dorinta de cunoastere,cu un temperament amestecat,dar intotdeauna autentic.Si asta nu pentru ca detin nu stiu ce abilitati de comunicare,ci pentru ca sunt spontana si naturala.Sunt ceea ce gandesc,si o spun fara prea multe menajamente,fara sa imi pregatesc discursuri si sa prevad reactiile oamenilor.Acum cativa ani mai putin decat acum...hai sa zicem ca azi cam intuiesc cum reactioneaza oamenii.Vorbesc despre ieri,ca trecut,si despre azi,ca si prezent.
Cum eram ieri?
La fel cum sunt si azi,personalitatea nu se schimba dupa vreme si timp.Doar se slefuieste,ca si diamantul.Dar sigur eram mai grabita,mai instabila.Vroiam ca lucrurile si evenimentele sa se intample atunci cand doream,fara sa treaca o zi,de aici si avalansa de dezamagiri...
Ceea ce era in mine nu era si inafara.Din pacate...Poate asta e cel mai important aspect de abordat,si care te intereseaza pe tine.De ce spun ca e un mare pacat sa nu arati ceea ce esti cu adevarat?Pentru ca asta e frumusetea,fericirea.Sa exprimi ceea ce esti.Azi imi vine sa urlu la lume,sa le spun cat sunt de frumoasa si vie pe dinauntru,si ieri nu stiam cum sa ma ascund mai tare,sub masti,farduri si identitati straine.
Cine eram ieri?
O fata inspaimantata,trista,nesigura pe ea si pe ce inseamna viata,care se arata a fi o tipa sigura pe ea si e mastile ce le purta.Cand era o tanara seducatoare,cand una agresiva.Si mereu in cautarea exprimarii de sine.Rolurile si identitatile se schimbau de la persoana la persoana,de la zi la zi,si asa mai departe.Ca un cameleon,imi schimbam culoarea in functie de rolul pe care il aveam de jucat...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)